Vin sarbatorile. Vine Mos Craciun. Mai e putin. O sa aduca fericire, bucurie, si mult noroc pentru noul an. ... sau poate nu.
Niciodata nu m-am asteptat la prea multe de la sarbatori. Si chiar si asa, de fiecare data am fost dezamagit de ele. Prea mult stres, prea multa bataie de cap, prea multa alergatura, si totul pentru nimic. Sarbatorile ar trebui sa reprezinte o perioada de relaxare, petrecuta cu cei dragi, in care sa uiti de toate problemele vietii. Din pacate niciodata nu e asa. Parca problemele vin toate peste tine in perioada asta, si nu reusesti niciodata sa faci tot ce iti propui, sau sa te relaxezi si sa te odihnesti cat ti-ai dori.
Totul este atat de ciudat. Te duci sa cumperi cadouri, te duci sa dai cadouri, te duci sa primesti cadouri, te duci sa vizitezi familia, te duci sa vizitezi prietenii. Totul il faci pe fuga. Tot ce faci, faci pe fuga. Pentru tine nu mai ai timp deloc. Tot timpul il dai altora.
Vreau sa treaca mai repede Craciunul. Vreau sa scap de revelion, si sa intru in noul an. Nu ma simt bine sa trebuiasca sa le fac tuturor pe plac. Poate ca sunt egoist. Poate ca nu ma gandesc decat la mine, dar asta sunt eu. Nu cred ca pot sa ma schimb din punctul asta de vedere.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 comentarii:
Fiecare zi e o sarbatoare pentru ca traim, asta nu intelegem noi sau de multe ori, intelegem prea tarziu. Nu vine Mos Craciun, nu vine nimeni, nu trebuie decat sa ne transformam noi in persoana care daruieste, care se transforma, care strabate un drum indelungat doar pentru a aduce zambetul pe buze cuiva si pentru a reusi sa aduca o stare de caldura, o caldura care alina multe si care ascunde vise care nu s-au implinit si ajuta la crearea altora noi.
O vineri care se transforma in sambata fericita..
Da, o vineri care se transforma in sambata fericita, dar care este si uitata pana duminica. Nimeni nu te mai tine minte, asa ca de ce sa te chinui? Nimeni nu iti multumeste, decat de forma, si toti sunt dezamagiti de ceea ce primesc, asa ca de ce sa mai daruiesti?
Nici o zi nu e uitata de suflet, el aduna totul si apoi, evolueaza, da libertate sentimentelor sau se incatuseaza cu lanturi de hartie colorata, culoare si hartie, adica, sentimente si viata. Te tin minte aceia care conteaza, iar alteori te tin minte si cei carora le-ai aruncat o mana de ajutor sau le-ai zambit frumos in autobuz. Eu una, inca tin minte priviri, zambete si sunt recunoscatoare ca am avut parte de ele. De ce sa nu ne chinuim, de ce sa nu daruim? Exista oameni care au nevoie de atat de putine pentru a fi fericiti, numai ca nu suntem in stare sa daruim, oamenii multumesc, desi, nu intotdeauna cum vrem, iar cand oamenii uita sa multumeasca, ne multumeste viata in locul lor.
Inca mai exista oameni simpli care iubesc lucrurile simple si care stiu sa le aprecieze.
Mi-ar placea sa pot sa fiu si eu la fel de optimist ca tine. Sa privesc viata ca pe o roata imensa, si sa fiu sigur ca daca ceva nu s-a petrecut asa cum trebuie, voi fi rasplatit in alta zi, intr-un mod sau altul, printr-un fel de interventie divina. Din ceea ce am trait pana acum, niciodata nu e asa, si mereu pierzi, daca nu faci ceva sa schimbi asta. Totul depinde de tine, si nu trebuie niciodata sa te increzi prea mult in persoana de langa tine. Sunt putine persoanele in care poti sa te increzi, si care nu te vor rani niciodata. Sunt rare, si atunci cand gasesti una, nu o mai lasa sa plece de langa tine.
Nu cred ca e vorba neaparat de optimism, ci pur si simplu, e chestie de logica, ca sa tratam si viata ca pe un lucru logic, astfel incat, daca viata ia dintr-o parte, trebuie sa dea intr-o alta, pentru ca puzzle-ul sa capete sens, sa ia forma, caci, piesele trebuiesc mutate pentru a ajunge in pozitia corecta, asa si viata, muta totul pana cand se potriveste, ne muta, muta sentimente, muta persoane, muta totul, si totusi se misca, totul se misca.
Bineinteles, ca in mare, totul depinde de tine, ca tu esti cel care lupta ca piesele astea sa fie asezate cum trebuie, tu esti cel care descopera piesele, tu esti cel care le priveste cu atentie si se gandeste cum il vor ajuta pentru a completa imaginea finala, dar asta nu inseamna ca suntem lipsiti de ajutor, ca nimeni nu ne ajuta catusi de putin si ca nu suntem rasplatiti pentru eforturile noastre, dar ideea e ca toti vrem mai mult.
Poate ca ras[lata fiecaruia e un simplu zambet, dar cum sa il mai apreciem, cand noi asteptam o alta lume?
Exista persoane care te ranesc si inca ai incredere in ele, pentru ca ele sunt parte din puzzle-ul tau, uneori te ranesc chiar involuntar si atunci il ajuti sa vada unde greseste si lucrurile incep sa mearga, piesele se aseaza.
Cam greu cu increderea in oameni, dar, am incredere in "copaci" ( Oamenii mei )..
Nu este vb de logica, pentru ca viata nu este ceva logic. Nu este ceva previzibil. Nu este ceva ce poti sa controlezi. Totul este aleator, si tot ceea ce ni se intampla, ni se intampla datorita hazardului.
Da, poate ai dreptatea si totul este un puzzle, si ai incredere chiar si in persoanele care te ranesc, dar chiar si asa, se poate intampla sa nu iti rezolvi niciodata puzzle-ul. Sa nu reusesti sa faci asta.
Poate vei ajunge si tu sa cunosti pe cineva in care sa ai incredere. Si nu te vei mai increde numai in "copaci".
Ma refeream la a trata viata cu putina logica, poti sa tratezi si lucrurile ilogice cu logica, dar defapt, viata are o logica, ne nastem, ne straduim sa fim Oameni si apoi, murim, scurt, trist sau nu, cam asta ar fi.
Copacii sunt oameni, asta nu ai inteles, am incredere in oameni, Oamenii aceia eu ii numesc copaci, am incercat sa fac o analogie, dar nu conteaza asta.
Important ar fi sa te gandesti putin la puzzle-ul tau si eu cred, ca, desi ramane neterminat, e de apreciat pentru ca te-ai straduit sa il faci, oricum, toate cele bune, eu am plecat la marea intalnire cu somnul.
Trimiteți un comentariu