"Orasul seamana cu o zona de razboi. Totul se reduce la aspect. Ne luptam unii cu ceilalti pentru un teritoriu, ne ucidem pentru rasa, mandrie si respect. Ne luptam pentru ce e al nostru."
In oras ne simtim singuri, inconjurati de zeci de mii de persoane. Ne uitam in ochii lor, si nu vedem decat gheata (in cel mai bun caz), sau foc.
Daca ai nevoie de ajutor, oamenii trec pe langa tine, te privesc superior, si pleaca mai departe. Nu poti sa vorbesti cu nimeni, pentru ca vei fi privit ca un ciudat, nu poti sa privesti pe nimeni, pentru ca se uita urat inapoi la tine.
In oras esti singur, si nu poti decat sa iti vezi de drum, cat mai repede, ca sa ai contact cat mai putin cu temutii "straini" de care esti invatat sa te feresti cand esti mic.
De fapt ce inseamna cuvantul strain? O persoana careia nu ii stii numele? O persoana careia nu ii stii trecutul? Daca stim numele cuiva, de obicei zicem k il/o cunoastem. Deci daca stim numele persoanei din fata noastra, mai este oare "strain"?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Ai început cu oraşul şi ai ajuns să vorbeşti despre oameni. Deci oraşul era doar un pretext.
PS: mută-te la ţară, că şi-aşa în oraş suntem prea mulţi
Incepem atat de multe razboaie, pierdem atat de multe lupte si in final, unii nu castiga nimic.
Oamenii, se pierd si se regasesc, iar adesea ramanem pierduti in speranta ca vom fi descoperiti asemenea unui drum care sa duca daca nu spre tinutul fericirii, cel putin, spre sinele care nu isi gaseste locul si se afla intr-o perpetua calatorie desfasurata pe mai multe planuri, uneori simultan.
Exista persoane carora oricum le-am spune, nu vor fi niciodata straini, persoane in care te pierzi si e atat de dulce sa te regasesti, persoane carora le visezi prezentul, persoane necunoscute pentru multi, dar mereu un perpetuu izvor de cunoastere pentru tine.
Un om a uitat cum il cheama, dar macar stie cine e.
Trimiteți un comentariu