Vreau sa fiu prost

Imi doresc uneori sa fiu prost. Da, am scris bine, imi doresc sa fiu prost. De ce? Pai de ce sa nu stau si sa ascult manele la maxim, la un casetefon care caraie ca dracu' si de la care nu intelegi aproape nimic, dar totusi sa fiu fericit, si sa ma doara in pula ca imi deranjez vecinii. De ce sa nu stau plecat toata ziua, sa ma duc in "cluburi", bineinteles cele din jurul bucurestiului, unde se asculta "muzica marfa, nu d-aia de tarani" in loc sa ma intereseze de viitorul meu?

De ce sa stau sa scriu blogul asta pe care oricum nu-l citeste nimeni si e doar un remember pentru mine, blog pe care acum cateva luni ziceam ca nu o sa ma apuc sa il scriu, si pe care in mod sigur o sa ajung intr-un final sa ma plictisesc sa mai scriu. De ce sa-mi pese mie ca doua molecule de hidrogen si cu una de oxigen rezulta apa, de ce sa vreau sa stiu formula sarii de bucatarie, ce miros au substantele organice, sau ce se intampla daca bag la 220V vreo solutie de electroliti?

De ce sa ma intereseze ce se intampla in lume, ce atacuri teroriste s-au mai intamplat, sau cine iese presedinte, si sa nu stau seara sa ma uit la emisiuni de cacat si sa fiu atat de prost incat sa nu-mi dau seama ca emisiunile gen “Ziua Judecatii” sunt trucate si sa rad ca ala e la fel de prost ca mine. Sa stau si sa plang la "Surprize Surprize" cand ii vine sora din America dupa 25 ani, unde are o slujba bine platita, si casa in suburbii, dar nu isi permite sa isi cumpere un bilet de avion?

De ce sa nu ma bucur de toate astea cand oricum in viata nimic nu e constant, totul e relativ, nimic nu te face fericit decat pentru o perioada mica de timp si totul e doar pentru satisfactia trupeasca. De ce sa stau sa ma gandesc la fel si fel de teorii? De ce sa ma intreb cum ar fi daca? De ce sa analizez situatia in loc sa o ignor? Cand pur si simplu ar trebui sa nu-mi pese pentru ca sunt prost si sunt fericit asa cum sunt.